Teorie asupra vietii

Nu stiu cat de filosofi sunt unii, sau cat de filosoafa sunt eu. Vreau sa cred ca nu sunt filosoafa. Nu suport filosofii. Cred ca stiu mersul lucrurilor si ca pot demonstra teoriile lumii, cand, de fapt, sunt sclavii unor incredibile certitudini. Chiar asa! De ce sa te obosesti sa demonstrezi ca exista flori galbene, cand in fata ta arde un intreg lan de floarea-soarelui? De ce sa incerci din rasputeri sa definesti lumea, viata, omul cand intreaga lor existenta se bazeaza tocmai pe acest mister, iar, odata misterul elucidat, ne-am cufunda in cea mai mare banalitate de la nasterea pacatului incoace? De ce sa cauti acolo unde altii gasesc fara sa caute, de ce sa stii ceea ce altii stiu prin nestiinta, de ce sa vezi ceea ce altii pot doar simti? Este inutil, inuman si irealizabil totul. Nimic din ceea ce vor unii sa demonstreze nu poate fi definit, pentru ca exista lucruri superioare fiintei umane; lucruri ce te fac sa tresari atunci cand simti briza sarata a marii, ce te fac sa visezi cand privesti spre cerul insangerat al toamnei, ce te fac sa vrei sa zbori atunci cand privesti lumea printre ramurile unui batran stejar.
In acest contex, eu spun: ce bine ca suntem oameni! Ce bine ca traim, ca vorbim, ca mintim, ca iubim, ca simtim! Ce bine ca murim, la urma urmei. Ce bine ca gustam din viata, ca din licoarea absoluta, iar cand dam de un gust dulce-amarui, ne speriem, ne inecam si risipim totul pe covorul scump din sufragerie. Ne este teama sa nu vina Mama sa ne certe, asa ca  facem repede curatenie si ne tocim degetele frecand la blestematul ala de covor scump. Insa, ca de fiecare data, pata ramane, Mama vine, iar noi terminam nedemni si injositi in fata  propriei noastre fiinte.
Asa ca de ce sa ne tot gandim la ce este viata, cand noi nu suntem capabili sa stim cine suntem cu adevarat? Palim pentru a putea inflori, si inflorim pentru a putea pali. Asa ca, daca tinem neparat sa definim  cuvantul "viata", putem spune: "viata" este un substantiv defectiv de plural, in care vocalele se impun prin prestanta si convingere, pe cand consoanele se resmneaza si le sustin, supuse.

Coaja de cerneala

Pe o coaja de cerneala
sta respins un colt de nea.
Pe o coaja de cerneala
Si-au pierdut increderea.

Pe o coaja de cerneala
astazi ploua, maine ploua.
Doar o coaja de cerneala
ne ramase numai noua.

Tot pe coaja de cerneala
mai asez un val de randuri.
Insa coaja de cerneala
se disipa-n coji de ganduri.