Grota

M-am ratacit printre statuiete de ceara.
Le privesc, le simt aroma, dar nu le mai pot vorbi.
Limba mi s-a topit.
M-am topit si eu usor, usor.
O statuie imi face semn sa ma asez
langa ea.
Miracol! Vad! Vad o raza de soare.
Pot vedea totul!
Grota, grota mea.
Casa mea!
Dar ce mizerie s-a facut aici de la ultima raza de soare!
Peste tot resturi, resturi de lume.
M-am murdarit de atata lume.
Copacii au crescut pe tavanul grotei.
Vor sa ma imbratiseze
cu frunzele lor uscate.
O fac.

Stau in aceeasi grota, grota mea.
Vad raza de soare.
Eu, statuieta si copacii.
Toti obositi de lumina,
topiti de lumina.
Toti in
Grota.
Grota de cristal innegrit de la ceara statuietelor.
Poate ceara limbii mele, ceara din mine...
Cine stie?
Nici macar copacii nu mai stiu.

Astazi am vazut o raza!
Mi-a luminat grota, pentru o clipa.
Apoi s-a inecat in adevar
si a murit topindu-se in mine.