Cer verde cu miros de migdale

Recunosc, nu eu am ales titlul acestei postari. Ea nici nu exista daca, un prieten, nu imi sugera sa postez ceva cu titlul asta. Nu cred ca sunt in stare sa pot crea ceva "la comanda" , insa am luat-o ca pe o provocare. El stie ca imi plac imaginile plastice si sinestezice, asa ca si-a propus sa ma duca intr-o sfera placuta mie. Ce nu stie prietenul meu este ca nu pot scrie dulcegarii despre concepte prea indepartate ariei mele de observatie. El va spune: "Foloseste-ti imaginatia, Dana!"
Asta fac. Inchid ochii si...si nimic. Cerul in treaba lui, verdele in treaba lui si migdalele in treaba lor. Probabil prietenul meu a fost intr-un exces de imagini poetice, insa eu nu pot lega nimic. Pot doar spune ca cerul este cartea mea preferata, ca verdele imi cresteaza deseori privirea in primele zile de primavara si ca migdalele...Doamne, migdalele! Migdalelor nu le pot gasi comparatie. Ele sunt insasi vara, pe care mi-o doresc in fiecare zi mai mult.
El va spune (prietenul meu) ca  tocmai in asta consta magia si frumusetea imaginii: sa realizezi o legatura intre lucruri aparent fara legatura. Nu pot decat sa fiu de acord cu el si sa realizez ca lumea asta e compusa din multipli factori aparent fara nicio legatura, dar cat se poate de interdependeti. Astfel, imaginea migdalelor si a cerului verde ma duce cu gandul la viata insasi, cerul fiind Universul in care se intalnesc nebuniile natiunilor, verdele realizand legaturi directe cu lumea reala si cea spirituala, iar migdalele...migdalele suntem chiar noi, bine ascunsi in carapacea noastra de lemn topit, dar mustind de savorea dulce amaruie a iluziilor in care traim.
Gandul meu a alunecat mult prea departe de ceea ce ar fi trebuit sa se ragaseasca in aceasta postare, insa, ii spun prietenului meu (care dorea o abordare plina de elan fantasmagoric, banuiesc) ca aceasta imagine, pe langa faptul ca imi reimprospateaza spiritul (ceea ce cred ca i se intampla si lui) ma face sa caut definitii in cele mai indepartate colturi ale constiintei mele pamantene.
Deci, multumesc, prietene drag,  pentru provocarea lansata. Stiu ca nu te astepti la o asemenea abordare mai mult decat atipica, in ceea ce ma priveste, dar sper sa pot trezi in tine o urma de solidaritate fata de conceptiile mele umile.
Inchei prin a spune ca, desi imaginea a trezit in mine un soi de letargie dulce amestecata cu un iz al amintirilor si totodata al viselor, gandul ma duce si la un rationalism care depaseste limitele constructiilor lirice. Deci, sper sa nu iti fi dispalcut ideea mea de a fi putin mai pragmatica.
Cer verde cu miros de migdale!