Interfata

Si ce daca nu ma mai iubesti, draga!
Uite, plec la mama!
Iau si copilul!
Iau si covorul din sufragerie!
Iau si perna pe care iti odihnesti picioarele in fiecare seara.
In seara asta nu vei mai avea nevoie de ea si nici de mine.



Si ce daca nu ma mai iubesti, draga!
Uite, plec la mama!
Plec chiar acum!
Iti las ca amintire praful de pe noptiera mea
si vasele din chiuveta de la bucatarie.
Le voi regasi la fel...
Chiar nu-mi pasa! Nu ma mai intorc, oricum.

Si ce daca nu ma mai iubesti, draga!
Acum plec si nu are rost sa ma implori sa raman.
Copilul plange sus, stii?
Azi nu am mai udat florile, deci poti sa le lasi sa moara, daca ai chef.
Insa, copilul, copilul nostru, e sus si plange!
Poate vrea sa ude florile cu lacrimile lui...

Chiar asa, draga, de cand nu ma mai iubesti?
De cand ti-am lasat ciorapii prea mult la soare si s-au ars intr-o zi de august?
De cand am spart vaza de cristal din holul mijlociu?
De cand am uitat sa iti fac de ziua ta un tort de mere?
De cand m-ai sarutat, in sambata aceea, iar eu am simtit pentru o clipa
Nemurirea?
De cand , draga?

Copilul plange sus, stiu!
De ce nu ma mai iubesti, iubite?
De ce suntem oameni?
De ce nu pot sa zbor?
De ce  murim in fiecare zi
ca sa renastem in fiecare clipa?
Suntem oameni.

Auzi, iubite, ai putea sa ma iubesti putin maine?
O sa raman sa sterg praful de pe noptiera mea
si o sa spal si vasele din bucatarie, daca o sa am timp.
Acum, insa, copilul plange.
Il auzi? E cu inima mea si plang impreuna!
Saracii!